Informații privind finanțarea prin FSE+

SDL 2023-2027 este o strategie multifond, astfel GAL-MVS beneficiază în această perioadă atât de Fondul European Agricol pentru Dezvoltare  Rurală, cât și de Fondul Social European Plus prin Intervenția FSE+”Sprijin pentru copiii din teritoriul GAL Microregiunea Valea Sâmbetei”

Obiectivul specific: Promovarea integrării sociale a persoanelor expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială, inclusiv a celor mai defavorizate persoane și a copiilor

Tipul de acțiuni integrate
a) Sprijin pentru copiii vulnerabili și familiile acestora
b) acțiuni care vizează unitatea de învățământ
c) acces copii vulnerabili la excursii, vizite, tabere (de exemplu: creație, sport, diverse tematici),
evenimente culturale si educaționale, schimburi de experiența rural-urban, alte acțiuni similare etc

Beneficiari direcţi eligibili
Furnizori de servicii sociale publici și privați, acreditați in condițiile legii
Instituții de învățământ ante-preșcolar/preșcolar/preuniversitar acreditate
ONG – uri cu activitate în domeniul furnizării de servicii educaționale
Parteneriat între categoriile de mai sus

Buget : 408.621 euro

Comments are closed.