ACTIVITĂȚI ÎN CADRUL PROIECTULUI DE COOPERARE

În perioada martie – septembrie 2021 Gal Microregiunea Valea Sâmbetei s-a axat pe implementarea Activității 4 din cadrul proiectului, respectiv: Organizarea unor evenimente de promovare, mai exact A4.1 Organizare manifestare artistică și târg de produse tradiționale.

Pentru această activitate, în data de 22.08.2021, GAL Microregiunea Valea Sâmbetei a fost gazda unui eveniment de promovare care a inclus manifestări artistice, cât și un târg de produse tradiționale specifice teritoriului GAL. Locația desfășurării evenimentului a fost aleasă de GAL Microregiunea Valea Sâmbetei, iar datele au fost stabilite de comun acord cu cei doi parteneri. GAL Microregiunea Valea Sâmbetei a fost responsabil de coordonarea tuturor aspectelor logistice, pentru derularea în bune condiții a evenimentului. Astfel, au fost închiriate echipamente de sonorizare, standuri, pavilioane, corturi expoziționale pentru târgul de produse locale.

Beneficiarii direcți ai acestui eveniment au fost atât artiștii/ ansamblurile populare cât și producătorii locali, care au avut oportunitatea de a promova produsele și tradițiile specifice teritoriului nostru și de a identifica noi mijloace de promovare și valorificare a acestor produse.

 

 

 

 

 

Comments are closed.