PS 2023-2027 – LEADER

Strategia de Dezvoltare Locală a Asociaţiei GAL- Microregiunea Valea Sâmbetei reprezintă documentul strategic pentru întreg sistemul de planificare a teritoriului GAL-MVS.Prin natura sa, SDL este un document cu caracter director conţinând un set de măsuri teritoriale şi acţiuni strategice cu rol în modelarea spaţiului din teritoriul GAL-MVS, în scopul asigurării unor condiţii atractive de viaţă pentru populaţie şi susţinerii dezvoltării economice. În întocmirea strategiei de dezvoltare locală s-au implicat, în mod activ, toţi actorii locali din teritoriu, respectiv administraţii publice, mediul de afaceri şi societatea civilă, care au identificat nevoile şi oportunităţile de dezvoltare ale microregiunii. Strategia propune să se aibă în vedere valorizarea potenţialului teritorial, creşterea calităţii vieţii, protejarea patrimoniului natural şi cultural şi valorificarea identităţii teritoriale, asigurarea unui cadru de cooperare pe orizontală şi verticală, abordări inovative, astfel încât microregiunea să devină un ”pol de excelenţă rurală”.
Strategia propune dezvoltarea de proiecte de cooperare prin care să aibă în vedere mobilitatea oamenilor şi a ideilor, în vederea multiplicării bunelor practici întâlnite la nivel naţional şi european şi care vor contribui la atingerea obiectivelor din SDL. Obiectivul general al GAL-MVS constă în promovarea creşterii calităţii vieţii în teritoriul GAL prin favorizarea competitivităţii economiei rurale, dezvoltarea echilibrată şi durabilă a teritoriului care să protejeze valorile locale şi să valorifice identitatea teritorială.
Creşterea capacităţii de colaborare a parteneriatului public-privat-civil din GAL MVS a fost necesară atât elaborării Strategiei de Dezvoltare Locală 2023-2027, cât şi creării unei structuri instituţionale sustenabile, pe termen lung, care să aibă drept scop dezvoltarea economică, socială şi culturală a microregiunii, creşterea calităţii vieţii şi a gradului de absorbţie de fonduri europene.

TEMA UNIFICATOARE: Dezvoltare rurală durabilă şi inovativă în Microregiunea Valea Sâmbetei
Microregiunea Valea Sâmbetei este situată în centrul Tării Făgărașului, la poalele munţilor Făgăraş, străbătută de Drumul Naţional 1 şi de calea ferată Braşov-Sibiu de la est la vest.Microregiunea are o suprafaţă totală de 1011,5 km2 şi corespunde din punct de vedere administrativ-teritorial comunelor: Beclean, Cincu, Drăguş, Lisa, Sâmbăta de Sus, Şoarş, Ucea, Viştea, Voila, Recea și Orasul Victoria.

Teritoriul acoperit de parteneriatul GAL-MVS se regăseşte în spaţiul eligibil LEADER, densitatea populaţiei în teritoriul GAL-MVS este de 26,32%; teritoriul MVS are o suprafaţă de 1011,5 km2, întregul teritoriu GAL-MVS cuprinde zone din SITURI NATURA 2000 şi HNV; ponderea entitătile din mediul urban este de 2,63%, ponderea partenerilor privaţi este de 84,21 %. Gradul de reprezentare în funcție de gen și vârstă este 38,16% femei și 1,32% tineri.radul cumulativ de reprezentare tineri și femei este de 39,47%. În teritoriul GAL-MVS funcţionează Asociația Tineretul Sâmbetean care reprezintă interesele copiilor, ale rromilor, ale diverselor categorii dezavantajate (de exemplu bătrâni), Asociația Clubul Sâmbetenilor care are ca și obiect de activitate apararea drepturilor civile, combaterea și controlul poluării mediului, servicii sociale pentru categorii vulnerabile, Asociația Culturala Mestesuguri Tradiționale care sprijina interesele mestesugarilor, Asociaţia „Higiurile Drăguş”,Asociația de Dezvoltare Intrercomunitară Centrul Regional pentru Dezvoltare Durabilă și Promovarea Turismului Țara Făgărașului – promoveaza turismul pentru toate comunele din microregiune, Asociația Folclorică Junii Becleanului de pe Olt care promoveaza tradițiile locale în materie de cântec și dans popular.De asemenea, din parteneriatul GAL-MVS face parte un grup de producatori Grupul de Producători „Preluarea, prelucrarea şi comercializarea cartofilor” și urmatoarele cooperative agricole: Drăgușuri Societate Cooperativă de Consum, Voilacop Societate Cooperativă de Consum, Cooperativa Agricolă „Cultivatoarea”.Din parteneriatul GAL-MVS fac parte asociații cu urmatoarele domenii de activitate: promovarea turismului, reprezinta interesele copiilor, ale romilor, ale diverselor categorii dezavantajate(persoane vârstnice), apararea drepturilor civile, cobaterea si controlul poluării mediului, servicii sociale pentru categorii vulnerabile, sprijină interesele meșteșugarilor.

Comments are closed.